LUPAC – Voința Lupac a susținut în stațiunea Secu un cantonament, iar sâmbătă, 22 februarie, echipa pregătită de Boșco Vișatovici a susținut și un joc amical. Lupacul a jucat acasă cu Magica Caransebeș, formație pe care a învins-o cu scorul de 8-0!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 22 februarie, cu scorul de 4-1, în deplasare, în fața echipei Pandurii Târgu Jiu. Rosso-nerii au înscris prin Emanuel Dat, Victoraș Astafei și Laurențiu Breșneni de două ori.
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 22 februarie, de la ora 17, în deplasare, formația Pandurii Târgu Jiu. În conferința de dinaintea jocului, atât Dorinel Munteanu, cât și nou-venitul Laurențiu Rus s-au declarat optimiști în vederea salvării echipei de la retrogradare!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș s-a întărit recent cu doi fotbaliști. Sebastian Isarie și Daniel Bâldea au semnat cu formația antrenată de Adrian Enășescu!
CARANSEBEȘ – Turul popularei competiții Cupa Municipiilor Cărășene, ediția 2020, i-a reunit la start pe cei mai buni șahiști din județ, în sala de festivități de la etajul I al Casei Municipale de Cultură „George Suru” Caransebeș.
REȘIȚA -E vorba de Dorin Voina și Răzvan Nistoran, în timp ce Cornel Corocan va face parte în continuare din corpul de observatori!
REȘIȚA – CSM Reșița începe returul Ligii 2 cu o deplasare, sâmbătă, 22 februarie, de la ora 17, cu Pandurii Târgu Jiu. Rosso-nerii sunt pe locul 17, cu 18 puncte, iar obiectivul este salvarea de la retrogradare.
REȘIȚA – Conducerea clubului CSM Reșița a hotărât ca intrarea să fie liberă la partida cu CSM Făgăraș de joi, 27 februarie, de pe teren propriu!
REȘIȚA – Clubul Asahi Dojo Reșița a organizat sâmbătă, 15 februarie, la sala de sport a Universității Eftimie Murgu, „Cupa Asahi”, marcând astfel zece ani de activitate!
CARANSEBEȘ – Junioarele Laurei Andrei au trecut ieri fără emoții de CSM Timișoara în trei seturi și se află pe locul secund în grupa bănățeană!
