REȘIȚA – În această perioadă de pregătire lotul CSM-ului nu a fost scutit de accidentări. Astafei, Matulevičius, Vasiu și Bagherea sunt jucătorii care au acuzat probleme medicale, iar ultimul se pare că va absenta aproximativ trei săptămâni!
CARAȘ-SEVERIN – Formația antrenată de Adrian Enășescu a învins duminică, 9 august, echipa Știința Turceni (județul Gorj) cu scorul de 3-0 și a reușit astfel prima promovare în al treilea eșalon din istoria clubului. Cărășenii au deschis scorul prin Alexandru Rusnac și și-au securizat promovarea prin dubla lui Alexandru Avramovici!
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița au pierdut la limită, scor 1-0, partida amicală de sâmbătă, 8 august, cu Ripensia Timișoara! Diferența s-a făcut în minutul 75, portarul Zimmermann a degajat nefericit în Urvantev, mingea strecurându-se apoi în plasă!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat astăzi cu scorul de 4-0 partida amicală cu Progresul Ezeriș, de pe stadionul Gloria. Este prima victorie a rosso-nerilor în partidele amicale din această vară, iar sâmbătă urmează un alt test, cel cu Ripensia Timișoara, fosta formație pregătită de actualul antrenor al Reșiței!
REȘIȚA – Neavând încă acces în sala de lupte, sportivii pregătiți de Adrian Dacica și de Florin Dință se pregătesc în aer liber, pe stadionul Gloria din Reșița!
REȘIȚA – Luptătorul reșițean Erich Loidl a participat recent la un stagiu de pregătire al lotului național, la Costinești. Până la sfârșitul acestui an, acesta va mai participa la alte două stagii de pregătire cu cei mai buni luptători din România, la Târgu Mureș și Izvorani!
REȘIȚA – Unii dintre atleții reșițeni au avut deja primele competiții de după pandemie, iar alții se află în plin cantonament la Buziaș. La finalul acestei săptămâni va avea loc Cupa României pentru seniori și Campionatul Național de juniori III, ambele concursuri la București!
REȘIȚA – Handbalistele senioare de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au efectuat luni, 3 august, primul antrenament din această vară, pe stadionul de atletism din Govândari. Antrenamentul a fost unul comun cu handbalistele junioare I ale Liceului Teoretic Traian Vuia, pregătite de profesoara Eva Todoruț!
REȘIȚA – Pugiliștii reșițeni se află în plină pregătire, dar din păcate, încă nu au acces în sală și nici nu pot face antrenamente specifice acestui sport de contact!
MĂURENI – De mai bine de un an de zile clubul ACS Mundo Reșița și-a deschis o filială și în comuna Măureni. Antrenorii Lucian Dobre și Cristian Chitucea efectuează zilnic antrenamente cu copiii din Măureni, iar primarul Brian Filimon se asigură că cei mici au parte de cele mai bune condiții de antrenament!
