REȘIȚA – Secția de kickboxing a CSM Reșița a participat în weekend la Campionatul Național de kickboxing de la București, cu 8 sportivi, iar aceștia s-au întors acasă cu 8 medalii. Competiția a fost organizată de FRFK!
REȘIȚA – Paul Lăzărescu a participat recent la Campionatul Național de karting, unde a obţinut victoria în etapa a doua, desfăşurată la Târgu Secuiesc. Tânărul în vârstă de 11 ani va concura în perioada 9-11 iulie, la Bacău, la o nouă etapă din Naționalele de karting!
CARAȘ-SEVERIN – Laura Rus, cu 24 de goluri înscrise, a devenit cea mai bună marcatoare din Liga I, în sezonul 2020/2021! Laura a încheiat colaborarea cu Fortuna Becicherecu Mic și își dorește să evolueze din nou la un club din străinătate!
Potrivit UEFA.com, turneul de fotbal EURO 2020, ce are loc între 11 iunie- 11 iulie, este găzduit de 12 orașe de pe continent, printre care și București. Semifinalele şi finala se joacă la Londra. Nefiind calificată la această competiție, echipa României va fi spectatoare la acest turneu final.
REȘIȚA – Directorul Rusalic Fîc a prezentat bilanțul Clubului Sportiv Municipal Reșița după primele 6 luni ale anului 2021!
CARAȘ-SEVERIN – Liliana Dragomir a doborât recordul național la 50 de km, la Campionatul Național de ultramaraton al Serbiei, desfășurat la Palic. Atleta caransebeșeană și-a îndeplinit baremul de calificare la Campionatul Mondial din Taiwan!
REȘIȚA – Cristian Roiban a câștigat medalia de aur în proba de 100 de m plat la tineret și medalia de bronz la categoria seniori, în cadrul Campionatelor Naționale desfășurate pe Cluj Arena!
REȘIȚA – În urma descentralizării lotului național de seniori, gimnaștii au trebuit să se întoarcă la cluburile lor din țară. Așa a făcut și reșițeanul Robert Pașca, care se pregătește de săptămâna trecută la sala de gimnastică, sub îndrumarea lui Robert Bălan!
REȘIȚA – Începând de luni, 7 iunie, reșițenii vor putea face mișcare pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag”, respectând cu strictețe regulile privind accesul în baza sportivă!
REȘIȚA – În perioada imediat următoare, sportivii antrenați de Adrian Dacica și Florin Dință, de la CSȘ Reșița și CSM Reșița, vor participa la Campionatul Național de lupte pe plajă, care va avea loc în perioada 16-20 iunie, la Costinești!