Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – O spune primarul Caransebeșului, Felix Borcean, potrivit căruia e puțin probabil să se mai ajungă până la media 8.50, care, oricum, poate fi obținută de mai toți elevii!

Pentru burse există deja alocare bugetară guvernamentală, pe fiecare unitate de învățământ din Caransebeș, la nivel de municipiu totalul fiind undeva la jumătate de milion de lei. Și chiar dacă e și o prevedere prin care primăria, consiliul local, pot suplimenta aceste fonduri, la Caransebeș municipalitatea nu se va prevala de posibilitatea respectivă.

„Nu am recurs la această suplimentare pentru că dacă am fi respectat criteriul de acordare a burselor de la media 8.50, alocarea bugetară s-ar fi dus undeva la 5 milioane de lei pe Caransebeș. Asta îmi spune fie că nivelul învățământului din Caransebeș este extrem de ridicat și copiii sunt foarte buni, ceea ce nu cred, fie profesorii au o anumită lejeritate în a acorda unele note. Și aici mă refer, pentru că mă pricep la treaba asta, la partea a doua a catalogului, adică sport, religie, educație civică, tehnologică, plastică, purtare, unde cei mai mulți au 10. Ori acest calup de note face ca aproape orice elev din Caransebeș să obțină cu ușurință media 8.50. Așa nu mai există concurență, bursă de merit înseamnă că toți merită? Elevii sunt mai cerebrali decât toți cei care fac legile astea, au înțeles că s-ar putea ajunge ca nici măcar cei cu 9.50 să nu primească bursa pentru că nu ajunge fondul alocat. Noi, ca ordonator principal de credit, am primit 500.000 de lei pe care trebuie să-i distribuim pe toate școlile, sunt alocați și pe fiecare școală. Vor primi bursa de la media 10 în funcție de câți bani are alocați școala respectivă, deci nu începe de la 8.50 în sus, ci invers, de la 10 în jos”, a explicat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.

Bursa de merit este de 100 de lei pe lună, la fel ca și în cazul celor sociale sau de studiu, și acestea acordate tot în limita fondurilor alocate pe fiecare unitate de învățământ.

JCS-R.M.