Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – City managerul municipiului Caransebeș, Florin Bogdea, a revenit astăzi în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!

Bogdea a mai îndeplinit această funcție de câteva ori, președinția CA fiind asigurată prin rotație de membrii acestui for. Bogdea este reprezentantul primarului Felix Borcean în consiliu. De altfel, Bogdea cunoaște foarte bine situația spitalului, mai ales că a fost managerul unui proiect pentru spital, cel prin care municipalitatea a modernizat instalațiile electrice, de iluminat și de fluide medicale și a montat senzori de detecție a incendiilor.

JCS-R.M.