CARANSEBEȘ – Asta-i așteaptă pe proprietarii imobilelor degradate din municipiu. Adică impozitul majorat pentru clădirile neîngrijite, ce a revenit în atenția consilierilor locali din Caransebeș!
CARANSEBEȘ – E mesajul dat de managerul proiectului de reabilitare a vilei și înființare a unui centru de zi pentru vârstnici din Parcul Teiuș, Florin Bogdea, în plenul legislativului local. Asta după ce consilierii au avut în mapă un proiect prin care se suplimenta valoarea indicatorilor tehnico-economici, cu aplicarea coeficienților de ajustare a prețurilor!
CARANSEBEȘ – Lucrările de modernizare a instalațiilor electrice, de iluminat și de fluide medicale, precum și cele de montare a senzorilor de detecție a incendiilor în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, sunt în plină desfășurare!
CARANSEBEȘ – Vorbim de Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), pentru care au fost depuse mai multe proiecte de modernizare!
CARANSEBEȘ – Pe final de 2022, municipalitatea a semnat mai multe contracte de finanțare pentru diferite proiecte depuse de-a lungul anului!
CARANSEBEȘ – Cam asta e concluzia la care a ajuns președintele Consiliului de Administrație al spitalului din Caransebeș, după ce mai mulți angajați au câștigat în instanță sporul de Covid de 85 la sută!
CARANSEBEȘ – Asta pentru ca totul să fie în regulă, iar lucrările de modernizare să poată demara, după ce se va desemna prin licitație un constructor!
CARANSEBEȘ – Constructorul e în grafic, spun reprezentanții municipalității, mulțumiți de ritmul în care se lucrează!
CARANSEBEȘ – Conducerea administrației locale a semnat contractul de proiectare și execuție de lucrări cu firma care va reface toate instalațiile vechi de zeci de ani ale Spitalului Municipal de Urgență!
CARANSEBEȘ – Mai exact, firma care să amenajeze arhitectural ruinele bisericii medievale din centrul Caransebeșului. Proiect câștigat de primărie încă din 2019, care a bătut însă pasul pe loc din cauza dezinteresului firmelor acreditate care puteau să realizeze lucrarea!