REȘIȚA – După ce mai mulți reșițeni au întrebat când va ajunge anveloparea și la blocurile lor, situația începe să se clarifice. Șase blocuri din zona centrală a Reșiței au făcut marți, 22 septembrie, un pas înainte către modernizare, în urma hotărârilor adoptate într-o şedinţă de îndată a Consiliului Local!
MOLDOVA NOUĂ – Locuitorii din Moldova Nouă încep să vadă primele semne concrete ale lucrărilor de eficientizare termică a blocurilor!
CARANSEBEȘ – Toate s-au aflat în fața celor doar 10 aleși locali (al 11-lea dând bir cu fugiții cu câteva minute înainte de începerea ședinței de îndată, iar alți 8 fiind absenți) prezenți joi după-amiază la Primăria Caransebeș!
REȘIȚA – Aceasta este valoarea totală a noilor proiecte propuse spre finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027!
CARAȘ-SEVERIN – Față de primele șapte luni din 2025, numărul autorizațiilor de construire eliberate în acest an a scăzut cu 22%!
REȘIȚA – Nemulțumirile mai multor reșițeni privind anveloparea blocurilor au apărut după ședința din 1 septembrie dedicată modernizării Microraionului 3, susținută de viceprimarul municipiului Reșița, Dani Călin. Cetățenii au vrut să știe când vor fi reabilitate și blocurile care nu au intrat încă în programele de finanțare!
