CARAȘ-SEVERIN – Deocamdată niciun cap de angajat de la CJ nu tremură în fața sabiei concedierii!
Aleșii județului au aprobat proiectele legate de înghețarea salariilor personalului din cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean și din cadrul direcțiilor de specialitate aflate în subordinea CJ. E vorba de Direcția Generală de Protecție Socială și Protecție a Copilului, de Direcția de Evidență a Persoanelor, de Direcția de Drumuri Județene. „Este vorba despre aplicarea prevederilor ordonanței legate de reducerea cheltuielilor bugetare. Nivelul salarizării se păstrează – atât la nivelul Consiliului Județean, cât și la cele trei direcții – la nivelul aferent lunii noiembrie 2024. Vor fi mărite doar salariile care erau sub prevederea legală de 4.080 de lei, salariul minim brut existent în acest moment.“, a precizat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Întrebat dacă reducerea cheltuielilor bugetare presupune și restructurări sub cupola Palatului Administrativ, șeful județului a declarat: „N-aș vrea să discutăm despre restructurări, cu siguranță se vor face reduceri de cheltuieli bugetare și la nivelul Consiliului Județean. Așteptăm să vedem Legea bugetului, ce bani vor fi alocați CJ, ce alte prevederi legale vor mai fi. Existau discuții despre reducerea cheltuielilor de personal cu un anumit procent. În momentul în care vom avea tot acest ansamblu de legi și hotărâri de Guvern, vom putea să vorbim despre reduceri atunci când vom elabora bugetul pe anul în curs. Mă aștept ca acest lucru să se întâmple în zilele următoare. Vom ști exact pe ce sumă ne vom baza. Evident însă că dincolo de prevederile bugetare care ar impune reducerea unor cheltuieli, pot spune că se pot face reduceri de cheltuieli și la nivelul CJCS și acest lucru se va vedea atunci când vom elabora bugetul pe anul 2025.“
JCS-A.M.
1 Comentariu
O scaldă!