REŞIŢA – Numărul reacţiilor nesportive, în creştere alarmantă, la început de sezon competiţional.
REŞIŢA – Vineri şi sâmbătă sunt programate meciurile etapei a III-a a Ligii a III-a de fotbal, ediţia 2011/2012. În Seria a V-a, reprezentantele judeţului Caraş-Severin vizează cât mai multe puncte din cele nouă puse în joc, chiar dacă două evoluează pe terenuri străine.
REŞIŢA – Printre cei opt atleţi români prezenţi la Campionatele Mondiale de la Daegu, Coreea de Sud, s-a aflat şi Claudia Ştef, legitimată la C.S.M. – Universitatea Reşiţa, luând startul în proba de 20 km marş, alături de încă 52 de concurente.
REŞIŢA – Indiferent dacă au trecut examenul maturităţii, absolvenţii a 12 clase primesc indemnizaţie de şomaj.
REŞIŢA – 20 de jandarmi cărăşeni vor asigura măsurile de ordine publică la Festivalul Tribute ce va avea loc în data de 3 septembrie a.c. în localitatea Gărâna, precum şi la „Sărbătoarea Berii – 2011“ ce se desfăşoară în Reşiţa, în perioada 1-4 septembrie.
REŞIŢA – În data de 31 august a.c., jandarmii cărăşeni au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Reşiţa, în vederea prevenirii şi combaterii cerşetoriei.
BĂILE HERCULANE – Unităţile de cazare din staţiunea Băile Herculane, „pline ochi“ de turişti în luna august.
REŞIŢA – Un număr de 618 producători care se ocupă cu agricultura ecologică s-au înscris, în acest an, la Direcţia Judeţeană Agricolă Caraş-Severin, de 15 ori mai mulţi faţă de numărul celor de anul trecut.
Un reşiţean, Valter Kummergruber, ne-a trimis câteva poze de pe strada A.C. Popovici din municipiu.
REŞIŢA – Acestea reprezintă o alternativă profesională pentru elevii care nu au promovat Bacalaureatul.
