Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Asta i-a cerut consilierul local Dragoș Curelea șefului de la Transal Urbis, Mihai Minea, în plenul legislativului local!

Minea a fost interpelat în timpul ședinței cu privire la acest audit, mai ales că declarase că speră ca auditul să scoată la iveală nereguli făcute de fosta conducere a societății. „Vrem să vedem și noi acel audit, deci auditul să fie la mapă”, a fost solicitarea lui Curelea pentru șeful de la salubritate, altă interpelare cerându-i acestuia să scoată la iveală hoții de care a vorbit și care acum par să se fi evaporat. Minea a precizat că auditul nu a putut intra în toate detaliile, iar de acum înainte e treaba organelor de anchetă să scoată la iveală ce s-a întâmplat la Transal Urbis în anii trecuți.

„Acest audit, pe partea pe care a putut să verifice, a stabilit o lipsă de 7 tone de motorină, dacă vi se pare nimic, luați-l ca atare. Mai departe nu a putut să intre în anumite amănunte, le-am descoperit noi, faptul că în loc de 1300 s-a luat pe tona de reciclabil 50 de lei, dacă și asta vi se pare un lucru de nimic, luați-l ca atare. Noi, împreună cu dumneavoastră, Consiliul Local, încercăm să rezolvăm o problemă foarte importantă a orașului, nu avem niciun parti-pris, nicio dispută cu nimeni. Așa cum vă spuneam, s-au mai făcut sesizări vizavi de neregulile de acolo, mai departe este treaba organelor de anchetă, nu sunt eu abilitat să iau măsuri vizavi de recuperarea sumelor și de găsirea celor vinovați”, le-a transmis șeful Transal Urbis celor care au dorit să afle ce a scos la iveală auditul efectuat în urmă cu câteva luni.

JCS-Răzvan Mihalcea