Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Aproape 100 de piese de tezaur scanate 3D pot fi admirate, în detaliu, odată cu lansare acestei expoziții virtuale!

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș a implementat, recent, un proiect de realitate augmentată – muzeu virtual, în baza unei finanțări de 150.000 de lei de la Consiliul Județean. În cadrul proiectului au fost scanate 3D aproape 100 de piese de tezaur descoperite în urma săpăturilor de la Biserica Medievală, fiind reconstituită digital, ca premieră națională, clădirea arhitecturală „Principia” din cadrul Sitului Arheologic Tibiscum Jupa. „Scanarea și reconstrucția acestei clădiri din cadrul castrului roman este prima de acest gen reconstruită în cadrul unui program virtual din țara noastră. Cei interesați pot accesa site-ul muzeului: www.muzeul-caransebes.ro și pot intra în acest muzeu virtual, unde pot vedea cum a arătat această clădire în secolul al III-lea, clădire care acum își păstrează doar ruinele temeliei descoperite de arheologi.“, a declarat managerul instituției, Diana Țîrdea.

Referitor la celelalte modele 3D, originalele acestora au fost descoperite în 1988, când în urma demolării unor clădiri din centrul Caransebeșului, muncitorii au dat de temeliile de zid ale unei biserici. În cadrul săpăturilor arheologice care au urmat au fost scoase la suprafață 17 morminte și 6 gropi comune. „A fost descoperit și un mare număr de piese din aur, argint și argint aurit. Noi oferim acum prin intermediul acestei aplicații o experiență unică, în care aceste bijuterii din colecția Muzeului – inele, nasturi, paftale – se pot observa din toate unghiurile de pe telefonul mobil.“, a mai adăugat Țîrdea.

Spre deosebire de o expoziție fizică, varianta virtuală poate fi vizitată, practic, la orice oră, din orice punct al globului, accesul făcându-se prin scanarea prealabilă a unui cod QR. Pentru a debloca această experiență unică se efectuează o plată de 5 lei, care oferă acces complet la colecțiile 3D pentru o perioadă de 3 ore, permițând să fie explorat fiecare detaliu al acestor exponate deosebit de valoroase.

JCS-Walter Fleck