Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Viorel Lolea, este mulțumit de faptul că cinci echipe se luptă pentru locurile fruntașe în Liga a IV-a!

„După foarte mulți ani în care am avut o luptă în doi pentru promovare, în acest an competițional avem o luptă în cinci. La sfârșitul turului de campionat pe primul loc este Magica Caransebeș, urmată fiind de CSO Anina, Banatul Ocna de Fier, CS Oravița și Nera Bozovici. Suntem convinși că sezonul de primăvară va fi unul foarte greu și vrem să continuăm tradiția din ultimii ani a AJF Caraș-Severin, adică să promoveze încă o echipă din județ în Liga 3. AJF este tot timpul într-o relație deschisă cu membrii afiliați. Anul acest aș vrea să remarc activitatea lui Nelu Badea de la CSO Anina. Această formație se afla în anii trecuți în subsolul clasamentului, iar în acest an competițional Nelu Badea a abordat o strategie foarte bună. A demonstrat practic că folosind doar jucători din Anina se poate face performanță. CSO Anina a condus clasamentul Ligii a IV-a 90% din tur. Cei de la Mundo au o strategie la fel de bună. S-au înscris în campionat cu o echipă foarte tânără. Acești copilași de la Mundo m-au contrazis și au obținut câteva rezultate meritorii. Este clar faptul că dacă un fotbalist a împlinit 15-16 ani și nu poate juca la nivelul Ligii a IV-a sau a V-a, practic este foarte greu ca mai târziu să joace la Liga 2 și Liga 1. Sper ca Liga a IV-a să fie o pepinieră foarte bună pentru echipele din județ din eșaloanele superioare. Sperăm ca, de la anul, CSM Reșița să promoveze în Liga 2 și celelalte echipe din Liga 3 care reprezintă Caraș-Severinul să aducă tineri din campionatul organizat de AJF. Urmează alegeri în cadrul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, chiar vineri, când va fi ales tot Comitetul Executiv. Nu avem contracandidați în acest an și vom merge pe vechea echipă. Mulțumesc tuturor membrilor afiliați că au fost alături de noi și ne-au oferit sprijinul cu scopul dezvoltării fotbalului din județ”, a declarat Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.

JCS-Ștefan Moraru