Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – E vorba despre parcurgerea Contractului-Cadru de către noul directorat al Hidroelectrica SA, numit în 6 noiembrie 2023!

Contractul Cadru de vânzare-cumpărare privind transferul de business a liniilor de afaceri aferente Platformei ABC şi, parţial, Platformei Câlnicel ale UCM Reşiţa SA mai are nevoie doar de aprobarea conducerii Hidroelectrica pentru a fi semnat, potrivit Administratorului Judiciar al UCMR, Consorţiul format din Euro Insol SPRL şi V.F. INSOLVENŢĂ SPRL. Astfel, până la data publicării raportului pe trimestrul III (14 noiembrie), a fost finalizată dezmembrarea tuturor cărţilor funciare, perimetrul care va face obiectul transferului către Hidroelectrica fiind delimitat atât din punct de vedere fizic, cât şi juridic. Forma finală a contractului a fost prezentată în 25 octombrie membrilor Adunării Creditorilor, reprezentând 99,9370% din totalul creanţelor aflate în sold, aceştia luând act de conţinutul acestuia fără nicio observaţie, potrivit Raportului. În consecinţă, rămâne doar ca Hidroelectrica SA, cealaltă parte a contractului, să-l parcurgă pentru a-şi da avizul final, înaintea semnării lui.

Ţinând cont că pentru noua conducere a „celui mai mare producător de energie din România“ datele tranzacţiei nu reprezintă chiar o noutate, perfectarea tranzacţiei ar trebuie să fie doar o formalitate şi o chestiune de timp. Semnarea contractului şi preluarea de către Hidroelectrica a întârziat însă din motive neprecizate. Evenimentul trebuia să aibă loc în prima jumătate a acestui an. Prefectul judeţului, Ioan Dragomir, a pus întârzierea pe seama procedurilor legate de schimbarea directoratului. „UCMR a pregătit partea care îi revenea. Cred şi sper că explicaţia întârzierii să fie legată de reînnoirea board-ului Hidroelectrica. Vechea conducere a ezitat să semneze, sper ca în câteva zile să fie numit noul board, iar acesta să aibă curajul de a semna contractul!“, a declarat acesta, în urmă cu aproape o lună.

Poate că nu de frică vechiul board nu a semnat contractul, ci din cauza faptului că în trimestrul III părţile încă mai negociau clauze, iar la 30 septembrie operaţiunile de actualizare a extraselor de carte funciară erau realizate doar în proporţie de 80%. Între timp, în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere din 6 noiembrie, au fost numiţi cei 5 membri ai Directoratului pentru un mandat de 4 ani, Karoly Borbely urmând să deţină cea mai înaltă funcţie în societate, cea de CEO (preşedinte al directoratului), în locul lui Bogdan Nicolae Badea, care din funcţia de CEO ocupată din 2017 a trecut acum în cea de CIO (director de investiţii). În consecinţă, termenii contractului nu ar trebui să reprezintă o noutate pentru board, iar parcugerea lui şi a anexelor ar trebui să reprezinte doar o formalitate. În condiţiile în care Hidroelectrica se defineşte ca „lider în producţia de energie electrică din România şi principal furnizor de servicii tehnologice necesare Sistemului Energetic Naţional, cu implicaţii în siguranţa naţională“, tranzacţia în valoare de aproape 68 milioane lei va asigura relansarea şi continuarea activităţii în secţiile preluate. O înglobare logică în situaţia dată, Hidroelectrica având în exploatare 187 de capacităţi hidro, ale căror echipamente poartă în covârşitoare măsură amprenta specialiştilor reşiţeni.

JCS-Vasile Ungureanu