REȘIȚA – Este întrebarea în care începe să facă lumină un raport asupra activității SJUR. Medicamentele la Reșița sunt mai scumpe decât la spitale similare, analizele și razele nu se prea decontează pentru că nu se fac acte pentru asta, iar la pontări se trișează!
După toate problemele Spitalului Județean de Urgență Reșița, care se reflectă în primul rând în dezastruoasa situație financiară, și după recenta schimbare de management, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a tras linie: „La spital, după primele zile de lucru ale domnului Librimir, avem câteva concluzii. La fel, și câteva măsuri. Sunt cuprinse într-un rezumat simplu, făcut de Sorin Crețu, poate că e puțin, poate că e stângace prezentarea, dar un lucru e clar. Dorim să schimbăm în bine și începem să compunem o mică echipă. Ne-a ajutat și domnul Cican, managerul de la Spitalul Orșova, alocând o zi întreagă pentru a ne sfătui. Personal am cunoscut și noul director economic și am respirat ușurat. E altceva față de ce am avut“. Amintim că noua echipă, condusă de medicul Cosmin Librimir, este formată din Ilona Voina – director medical, Violeta Florea – director financiar și Anda Cristoi – director îngrijiri medicale.
Potrivit raportului asupra activității SJUR, încheiat pentru perioada 8-14 august 2022, semnat de Sorin Crețu, consilierul personal al președintelui Dunca pe probleme medicale, este necesar un audit extern, făcut de Curtea de Conturi, mai ales că au trecut deja 11 ani de la cel mai recent. Acesta ar trebui să dea direcțiile vizavi de costuri și rentabilitate, de oportunitățile de creștere a veniturilor și de dezvoltare a serviciilor și structurii adaptate la necesitățile actuale, și să ducă la creșterea capacității administrative a spitalului.
„Ca urmare a analizării costurilor de medicamente pe o perioadă de o lună, s-au constatat diferențe foarte mari între spitalul nostru și alte spitale similare, fapt ce întărește suspiciunea de management defectuos, efectuat până la acest moment“, se arată în documentul citat.
Pe lângă asta, s-a constatat că sistemul informatic al spitalului lasă de dorit, fiind necesar unul mai performant, „capabil să gestioneze în timp real fluxurile de medicamente și materiale sanitare, precum și revalidarea foilor de observație invalidate de către Casa de Asigurări de Sănătate“.
În afară de asta, farmacia spitalului funcționa printr-o autorizație prelungită artificial, lucru rezolvat prin organizarea examenului necesar pentru posturile de farmacist șef la staționarele 1 și 3. De ce n-au fost ocupate posturile până acum? Pentru că „s-a încercat organizarea susținerii examenului de 3 ori, în perioada anterioară, dar s-a anulat, prin absența din tematica probei scrise a subiectelor din Legea 96/2006, neprezentarea membrilor Comisiei de Examinare din partea CJ, doamna Paulescu Sorina Maria, și prin respingerea dosarelor prin lipsa Certificatului de Farmacist Specialist/Primar“.
Legat de cât se lucrează la spital, „ca urmare a monitorizării prin sondaj a condicilor de prezență, s-au constatat nereguli majore în modul de completare, semnare și pontare“. Așa că se impune implementarea unui sistem modern de control al prezenței, cu cartele personalizate și raportări automatizate ale prezenței.
Mai grav e că unii medici refuză să facă internări de zi și ambulatoriu de specialitate, lucru care prejudiciază contractul cu Casa de Asigurări, „deoarece au cabinete private chiar în interiorul spitalului. Ca urmare a neefectuării documentației de decontare a analizelor medicale și a imagisticii medicale, precum și raportarea extrem de defectuoasă la nivelul Unității de Primiri Urgențe, am observat prejudicierea spitalului cu sume de ordinul milioanelor de lei. În acest sens, am contactat Direcția de Sănătate Publică (…) să rezolvăm problema. Se vor cere note explicative celor care nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu și nu au făcut documentele necesare acestor documentări“.
La Staționarul 1, punctul termic, tabloul electric general și generatoarele de curent trebuie schimbate de urgență, „pentru a preveni posibile sincope majore în funcționarea spitalului, cu punerea în pericol a vieții pacienților“.
Documentul se încheie amintind de soluționarea unei reclamații: „Sesizarea efectuată de dr. Codoșpan Elisaveta, medic coordonator Centrul de Dializă, la Spitalul Județean de Urgență Reșița, am soluționat-o prin desființarea conectării abuzive la inelul de osmoză al Centrului de Dializă, efectuată de directorul medical dr. Beg Gheorghe“.
Acum că au fost găsite o parte din scurgerile financiare, urmează ca auditul Curții de Conturi să facă restul de lumină, astfel încât spitalul să scape în sfârșit de povara arieratelor rostogolite în milioane.
JCS-Antoniu Mocanu