Caraş-Severin, Romania

 Proiectul „Resursa umană, investiţie valoroasă în turismul rural
românesc“, a ajuns la jumătatea perioadei de implementare şi
în Caraş-Severin. Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic
şi Cultural (ANTREC) Caraş-Severin este organismul care
implementează în judeţ proiectul.

„Avem o bază de date privind
resursa umană calificată în turismul cărăşean rural. Potrivit
acesteia, se constată că doar 30% dintre cei ce muncesc în
turismul rural sunt calificaţi să o facă. Am încheiat 14
parteneriate cu instituţii publice (primării, ONG-uri) ce au impact
în dezvoltarea resurselor umane în mediul rural cărăşean pentru
integrarea pe piaţa muncii în sectorul turism. La finalul acestei
luni este programat un workshop la care participă partenerii de
proiect pentru a pune la punct strategia perioadei următoare pentru
accesarea de noi fonduri utilizabile în calificare“, a precizat
Daniel Laţcu, preşedintele filialei Caraş-Severin a ANTREC.

Scopul
principal al proiectului îl reprezintă investiţiile în resursele
umane, cea mai importantă resursă din cadrul unei economii bazată
pe cunoaştere, mai precis a resurselor umane din zonele rurale. Una
din activităţile esenţiale ale proiectului este derularea unui
amplu program de formare profesională în domeniul turismului rural,
în cinci regiuni ale ţării. Structura programului prevede cursuri
de perfecţionare pentru manageri şi angajaţi din domeniul
turismului rural, şi cursuri de formare şi recalificare pentru
şomeri, persoane în căutarea unui loc de muncă sau persoane
ocupate în agricultura de subzistenţă din mediul rural.

Flavius
Rotariu