Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin, în colaborare cu cei ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au derulat, luna trecută, acţiuni de control în trafic dar şi la sediul angajatorilor care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de transport rutier de marfă şi persoane.

În total, au fost verificați 60 de angajatori, aplicându-se în urma controalelor sancţiuni contravenționale în valoare totală de 19.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al ITM Caraş-Severin, Mihaela Aga, menţionează în comunicatul remis redacţiei că în domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000 de lei, dispunându-se şi 24 de măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate.

În domeniul securității și sănătății în muncă, toţi cei 21 de angajatori verificaţi au fost şi sancţionaţi, suma amenzilor ridicându-se la 13.000 de lei.

Adaugă comentariu