REŞIŢA – Asta cred reprezentanţii municipalităţii, care ne-au convins că nu doar salariile îi determină pe oameni să se mute dintr-un loc în altul, mai ales după ce s-a investit pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii!
REȘIȚA – Nu știa asta doar Marguerite Duras. Toți o știm. Simțim. Vedem. Trecem. Ce să nu știm? Că nisipul vremii se risipește indiferent de trările noastre, de dorințele topite, de gândurile nespuse, de zilele rispite fără milă, de cuvintele aruncate, de oamenii ignorați…
BĂNIA – Tânărul George-Mario Golîmba este din Bănia şi se agaţă de tot ceea ce avem mai de preţ: viaţa. Iar viaţa lui George atârnă de 57200 de euro, bani pe care nu îi are, pe care poate nu îi avem nicicare, însă împreună putem să îi strângem, mai ales că tânărului îi bate bacalaureatul la ușă anul viitor, dar el se află într-o stare avansată a bolii, pe un pat de spital!
REȘIȚA – Cred că fiecare dintre noi am regretat, de multe ori, timpul pierdut degeaba, îndeosebi cel irosit cu oameni care nu au meritat să le dăruim din timpul nostru.
REȘIȚA – Mă emoţionează micimea noastră în măreţia Universului. Nu știu dacă ați observat, de după perdele, din birouri, printre restricții, reguli și incertitudini, dar soarele nu oboseşte să răsară şi să apună în fiecare zi!
