BĂILE HERCULANE – Tânăra de 18 ani s-a accidentat în timpul concursului ce are loc în aceste zile în stațiune, fiind nevoie de intervenția salvamontiștilor conduși de experimentatul Bruno Adamcsek!
REȘIȚA – Persoana de sex feminin, de aproximativ 30 de ani, a fost găsită în jurul orei 20.05, spânzurată de un copac (decedată), pe Aleea Albăstrelelor din Reșița, spre Stația Meteo. La fața locului au intervenit salvatorii de la Detașamentul Reșița al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul de Poliție Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Salvamontiştii cărăşeni au intrat joi seara în acțiune, după ce au fost alertaţi că o tânără cu probleme s-ar fi rătăcit în zona Voislova!
REȘIȚA – Polițiștii rutieri reșițeni au avut surpriza să oprească în trafic tânăra în cauză luni seară, la ora 20.47, care conducea un autoturism pe strada Petru Maior din municipiu. Aparatul DrugTest a indicat, în cazul șoferiței de 20 de ani, un rezultat pozitiv pentru canabis (THC)!
POIANA MĂRULUI – S-a întâmplat pe un drum izolat, între Poiana Mărului și Muntele Mic, unde mașina fetei staționa încă de vineri dimineața și doar intervenția polițiștilor a făcut ca totul să nu se transforme într-o tragedie!
REȘIȚA – Din primele informații reiese că ar fi vorba de o tentativă de sinucidere!
OȚELU ROȘU – Fostul concubin, un bărbat de 44 de ani din orașul de pe Valea Bistrei, este autorul, iar acum acesta așteaptă în arest verdictul judecătorilor caransebeșeni!