CARANSEBEȘ – În cursul nopții precedente, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat de 28 de ani, din Caransebeș, care aseară, în jurul orei 20.30, ar fi agresat fizic, pe o stradă din municipiu, un tânăr de 15 ani, lovindu-l cu un obiect tăietor-înțepător în zona spatelui!
CARANSEBEȘ – Edilul Caransebeșului spune că austriecii de la Strabag, căci despre ei e vorba, au constatat că Hidroconstrucția nu a adus strada la starea în care au preluat-o când s-au apucat de canalizare. Potrivit lui Borcean, austriecii sunt obișnuiți cu anumite standarde pe care nu le-au găsit în lucrările realizate de antreprenorul caransebeșean!
CARANSEBEŞ – Cel puțin așa le-au spus cei care au câștigat lucrarea de modernizare a străzilor reprezentanților administrației locale! Cei de la Strabag, pentru că despre ei este vorba, au dat asigurări că începând de săptămâna viitoare se va lucra la foc automat pe strada Ardealului, prima stradă care intră în proces de modernizare!
CARANSEBEȘ – Pe lângă Ardealului, alte nouă străzi vor fi reparate, la acestea adăugându-se și curtea campusului de la Colegiul Național „C.D. Loga”!
CARANSEBEŞ – Vorbim de asfaltarea străzii greu încercate în acest an, după ce tăvălăgul AquaCaraș a trecut peste ea pentru introducerea canalizării!
CARANSEBEŞ – Un bărbat de 52 de ani din Caransebeş ameninţa că-şi taie venele cu un ciob, că dă foc unei butelii de gaz şi că se aruncă de la înălţime prin geamul spart, de la etajul 4!
CARANSEBEȘ – De câteva zile, se lucrează pe strada Ardealului, ceea ce a dus la devierea circulației, dar și la sute de amenzi pentru cei care nu respectă restricțiile de circulație!
CARANSEBEŞ – Oamenii legii vorbesc despre un gugulan care a fost prins, marţi, 14 iulie, în jurul orei 12.30, pe strada Ardealului, conducând un autoturism deşi avea acest drept suspendat. Povestea bărbatului este însă mult mai complicată decât la prima vedere!
