CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul Silviu Hurduzeu, completând că a sprijinit demersurile comunei Bozovici de a obține statutul de stațiune turistică de interes local!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la comunele Mehadia, Coronini și Berzasca, atestate recent ca stațiuni turistice. Prilej pentru noi de a discuta cu primarii celor trei localități despre ce înseamnă acest lucru pentru comunitățile pe care le conduc!
ANINA – Deşi nu a fost nici el validat, fiind acuzat că ar fi fraudat alegerile, primarul în funcţie al Aninei nu pierde oportunităţile de a face din fostul oraş minier, staţiune turistică!
ANINA – Joi, în ședința de Guvern, s-a dezbătut și aprobat atestarea ca Stațiune turistică de interes local a orașului Anina. Documentația de fundamentare a fost înaintată de către primarul Gheorghe Românu, proiectul hotărârii de guvern fiind adoptat de Executiv în ședința de ieri!
ANINA – Datorită demersurilor făcute de administraţia locală, în curând, Anina va fi pusă pe harta staţiunilor turistice de interes local!
CARAŞ-SEVERIN – Când vorbim de zona Muntele Mic-Borlova şi de dezvoltarea turismului, trebuie să avem în vedere, potrivit lui Romeo Dunca, „chiar mireasa care este Nedeea. Acea zonă poate aduce un miliard de euro acestui judeţ, conştientizarea dezvoltării acelei zone face ca judeţul să trăiască din turism. Deocamdată vedem pantofii miresei, să nu uităm că mireasa contează!“.