CARAȘ-SEVERIN – Potrivit datelor transmise recent de ISJ Caraș-Severin, în anul școlar trecut, 160 de elevi au avut perioadele de studii în străinătate echivalate!
Pe parcursul anului școlar 2025-2026, Inspectoratul Școlar Județean a soluționat solicitările privind echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate pentru 160 de elevi. Cele mai multe cereri au fost soluționate la începutul anului școlar. În septembrie 2025 au fost echivalate studiile pentru 54 de elevi, iar în octombrie pentru alți 22 de elevi. În noiembrie au fost înregistrate 19 echivalări, iar în decembrie 12. În primele luni ale anului 2026, procedurile au continuat cu 6 echivalări în ianuarie, 7 în februarie, 13 în martie și 11 în aprilie. În luna mai au fost soluționate solicitările pentru 5 elevi.
Activitatea a continuat și în perioada de vară. În iunie 2026 a fost înregistrată o echivalare, în iulie două, iar în august alte opt echivalări. „În total, 160 de elevi au beneficiat de echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate. Prin această activitate, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin asigură integrarea în sistemul românesc de învățământ a elevilor care au studiat pentru anumite perioade în alte state, în conformitate cu procedurile și prevederile legale în vigoare.“, a precizat prof. Ion Chiosa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.
JCS-Nicoleta Moraru
