Caraş-Severin, Romania
Tag

spital caransebes

Browsing

CARANSEBEŞ – Scriam recent de licitația organizată de Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru asigurarea hranei pacienților pentru următorii patru ani. Peste 9 milioane de lei era contractul pus de masă pentru spital, bani de care s-au arătat interesate trei firme: două din Deva (una dintre acestea chiar cea care furnizează hrana pacienților în prezent) și una din Caransebeș!

CARANSEBEȘ – Asta se dorește, printre altele, de la o parte a corpului medical al spitalului din Caransebeș, concluzie trasă în urma analizei făcute de o firmă de consultanță din Târgu Mureș. Analiza pe perioada 2019-2022 a fost prezentată recent într-un dialog la sediul primăriei, la care au participat conducerea municipalității și consilierii locali, precum și managerul spitalului și liderul Sanitas!