Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Cu un aparat de ultimă generație, achiziționat prin proiectul european de 8 milioane de euro, alături de alte echipamente ultramoderne, printre care și un nou RMN!

Aparatul Multitom Rax a fost livrat recent Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș și, potrivit șefului de la Radiologie, medicul primar Călin Grozăvescu, urmează acreditarea CNCAN fără de care echipamentul nu poate fi pus în funcțiune. Aparatul are multiple aplicații care duc radiologia convențională 2D mai aproape de computerul tomograf, are un nivel mult mai scăzut de radiații și detectează leziunile osoase pe care radiologia 2D le poate rata, precum fracturile oaselor mici, de exemplu. „Pe lângă radiografii clasice, Multitom Rax poate să facă și radiografii 3D. Mai sunt doar două aparate de acest gen în toată țara, însă până nu îl autorizăm CNCAN, nu putem să-i dăm drumul. Durează o lună, poate mai mult!”, a precizat Grozăvescu.

„Important este că aceste aparate au venit la Caransebeș și că de ele vor beneficia pacienții de aici din zonă, vorbim de aproximativ 40% din populația județului, să nu uităm că spitalul din Caransebeș este al doilea ca importanță din Caraș-Severin!”, a spus și primarul Felix Borcean. Prin proiectul european a fost achiziționat și un aparat de rezonanță magnetică de înaltă performanță, care funcționează deja, dar și alte dotări pentru aproape toate secțiile spitalului.

Proiectul „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în municipiul Caransebeș”, cod SMIS 140035, derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare ( POIM) 2014-2020, are un buget total de 39.465.165,44 lei.

JCS-R.M.