MUNTELE MIC – Sezonul de schi 2025–2026 de pe Muntele Mic se apropie de final, iar bilanțul arată un mix de satisfacții și provocări. Deși pârtiile au fost frecventate de sute de turiști, condițiile economice și debutul întârziat al iernii au influențat rezultatele financiare!
MUNTELE MIC – Sezonul de schi se apropie de final la Muntele Mic, iar reprezentanții WeSKI îi invită pe iubitorii sporturilor de iarnă să profite de ultimele ore petrecute pe pârtie!
CARAȘ-SEVERIN – Motiv de bucurie pentru pasionații de pescuit! Începând de azi, 1 aprilie, Ocolul Silvic Oțelu Roșu din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin a deschis oficial sezonul de pescuit, care va fi activ până în data de 30 septembrie 2025!
REȘIȚA – Ziua de 8 martie va fi una istorică pentru fotbalul reșițean: pe stadionul „Mircea Chivu” se va disputa în premieră un meci în nocturnă, iar importanța acestuia este cât un întreg sezon competițional!
CARAȘ-SEVERIN – Un astfel de caz i-a determinat pe salvatorii cărășeni să amintească faptul că, în această perioadă, crește riscul producerii incendiilor generate de coșurile de fum necurățate sau neizolate față de obiectele din jur, care pot lua foc!
MUNTELE MIC – Reîncărcarea bateriilor printr-un tur cu bicicleta prin natură prinde bine în această vară care se anunță una de-a dreptul toridă. Din fericire, la Muntele Mic îi avem pe cei de la weRIDE, care au pregătit și în acest sezon trasee pentru biciclişti, pe diferite grade de dificultate, care trec prin zone superbe din Munții Țarcu!
