REȘIȚA – Pe înotătorii reșițeni îi așteaptă un an 2022 plin de competiții atât naționale, cât și internaționale, iar Denis Popescu, care trece la seniori, va avea de îndeplinit baremurile pentru Campionatul Mondial și European!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni au reușit din nou să urce pe podiumul de premiere la Cupa României de seniori și la Campionatul Național individual de cadeți!
CARANSEBEȘ – Judoka originar din Caransebeș și-a trecut azi în palmares primul titlu național la seniori, la categoria 60 de kilograme!
CARANSEBEȘ – Campionatului Național de judo pentru seniori a avut loc la Brașov, iar printre concurenți s-a numărat și Alexandru Matei, sportivul originar din Caransebeș, legitimat acum la LPS Focșani. Așadar, Alex Matei (17 ani) a reușit să câștige medalia de bronz, acesta luptând la o nouă categorie de greutate, 60 de kg, și cu adversari mai în vârstă decât el!