BREBU – Nepăsarea de decenii față de căile ferate își spune încă o dată cuvântul printr-un nou episod prin care au avut de trecut călătorii. Locomotiva trenului de călători 9163 Caransebeș-Reșița s-a defectat (s-a rupt pantograful), la kilometrul 22+600 (în localitatea Brebu)!
REȘIȚA – La începutul lunii martie, dansatorii de la Mystic Reșița vor participa la prima competiție din 2023, mai exact la Campionatul Național pe sesiuni. Concursul va avea loc în perioada 3-5 martie, la Oradea!
REȘIȚA – Pompierii militari reșițeni au intervenit, joi după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case situate pe drumul Lupacului, după schrott, în municipiul Reșița. În acțiune au fost angrenate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu zece servanți!
REȘIȚA – Sunt doar 80 de ani de toți, sărbătoriți de Sabin Păutza pe scena sălii liceului care-i poartă numele. Un om care, deși a cucerit lumea prin muzica sa, și-a păstrat simplitatea și modestia!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 7000 de intervenții în situații de urgență au fost înregistrate anul trecut, în județ. În medie, salvatorii cărășeni au intervenit în 19 situații de urgență pe zi, numărul acestor evenimente crescând, în 2022, cu aproape 900 față de 2021. A crescut și numărul incendiilor, dar și cel al persoanelor salvate!
REȘIȚA. În vederea eliminării unei avarii apărute pe str. Laminoarelor, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, 09.02.2023, de la ora 10:45-15:00. Vor fi afectaţi toți consumatorii de pe str. Laminoarelor până la intersecția cu str. Călărașilor.
REȘIȚA – Venerabila clădire așteaptă zile mai calde, care să permită demararea lucrărilor de restaurare. Însă Asociația Euroland Banat (EBA) continuă seria de prezentări a istoriei clădirii și proiectului de restaurare a acesteia!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean Marius Damian şi-a exprimat compasiunea pentru cei afectați de evenimentele tragice provocate de cutremurele din Turcia și Siria!
CARAȘ-SEVERIN – Ca de obicei, împărțeala banilor către orașe și comune, din fondurile disponibile la nivel de județ, a atras după sine tot felul de discuții și supoziții, mai ales vizavi de cele două comune care nu au primit nimic. De ce? Pentru că nu au cerut…
