REȘIȚA – Recepția amplelor lucrări de modernizare efectuate la Școala Gimnazială nr. 2 este programată pentru luni, 8 mai, am aflat de la primarul Ioan Popa cu ocazia inaugurării noii săli de sport de la Liceul Baptist!
CARAȘ-SEVERIN – Patru cărășeni au fost surprinși de polițiști conducând autovehicule deși nu aveau permis pentru nicio categorie. Mai grav, cel mai tânăr dintre ei conducea și sub influența canabisului!
REŞIŢA – Cuantumul stimulentului financiar care se acordă în condiţiile legii pentru nou-născuţi sau pentru copiii adoptaţi este de 500 de lei net!
REȘIȚA – Evenimentul programat anul acesta pe data de 12 mai a reușit deja să adune oferte destul de variate, disponibile la angajatorii cărășeni, pornind de la munca necalificată, până la locurile destinate persoanelor cu studii superioare, care, deocamdată, se adresează în exclusivitate inginerilor!
REȘIȚA – Spunem că era să tâlhărească pentru că, după ce a scuturat-o bine de tot pe femeia care lucra acolo, protagonistul incidentului a dat bir cu fugiții de teama unei intervenții prin 112. N-a scăpat nici de 112, nici de Poliție… În cele din urmă, acesta a fost reținut pentru tentativă de tâlhărie calificată!
REŞIŢA – UCM Reşiţa SA (în reorganizare) e pe cale de a-şi transfera liniile de afaceri aferente platformei ABC şi, parţial, platformei Câlnicel şi, odată cu acestea, principalul domeniu de activitate!
BOCȘA – Acoperișul unui bloc nelocuit din oraș a fost distrus în întregime, în noaptea de 4 spre 5 mai, cu puțin timp înainte de miezul nopții. După 3 ore de luptă cu focul, pompierii militari au reușit să-l stingă!
ADVERTORIAL. Dormitorul tău este un sanctuar, un refugiu și un loc în care să te odihnești și să te încarci. Deși nu există o modalitate corectă sau greșită de a proiecta sau mobila un dormitor, trebuie să fie confortabil și să te facă să te simți extrem de relaxat.
REȘIȚA – De 50 de ani în slujba culturii, Ada Cruceanu și-a sărbătorit ziua de naștere muncind, așa cum s-a întâmplat și pe 1 mai, întrucât munca la Revista „Reflex” nu lasă timp de irosit. Am înțeles asta din dialogul purtat cu doamna culturii județului, sibiancă la origini, născută pe 4 mai 1950 și stabilită în Caraș-Severin din 1973!
REŞIŢA – Scopul declarat al campaniei lansate de PMP îl reprezintă anularea votului nelegal al Austriei!
