CARAŞ-SEVERIN – Minivacanţa de Anul Nou, din perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, a scos pe străzi peste 650 de poliţişti, în numele ordinii şi al siguranţei publice. Pe lângă asta, oamenii legii au intervenit la peste 230 de sesizări, majoritatea primite prin 112!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a încheiat seria descinderilor in 2020 cu cinci percheziții domiciliare la Reșița, în urma cărora au fost ridicate 3.320 de materiale pirotehnice, totalizând 253 de kilograme!
CARANSEBEŞ – Doi bărbaţi de 27 şi 43 de ani au fost prinşi, în 28 decembrie, în Piaţa Agroalimentară din Caransebeş în timp ce ofereau spre vânzare, fără autorizaţie, nu mai puţin de 30 de kilograme de articole pirotehnice!
GLIMBOCA – Oamenii legii s-au pregătit să audieze, astăzi, zece bărbați în legătură cu un dosar penal presărat cu amenințări, inclusiv video pe rețelele de socializare, dar și cu acte de nerespectare a regimului armelor și munițiilor!
CARAŞ-SEVERIN – 315 sancţiuni au fost aplicate, în weekend, cărăşenilor care n-au puratat mască. În total, amenzile au ajuns la 56.000 de lei!
REŞIŢA – Într-una din serile trecute, în jurul orei 20.00, un poliţist de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, aflat în timpul liber, la cumpărături într-un supermarket din Reșița, a prins și imobilizat un tânăr de 23 de ani, care a încercat să fugă după ce ar fi furat mai multe bunuri din magazin!
CARANSEBEȘ – Cantitatea impresionantă de articole pirotehnice a fost ridicată, joi, de la un tânăr de 21 de ani care a fost prins în flagrant în Piaţa Agroalimentară din municipiu!
CARAŞ-SEVERIN – Umblă vorba prin târg că restaurantele n-au fost chiar atât de riscante în perioada pandemiei – mai ales că au funcţionat cu serioase restricţii –, ci transportul public, unde nimeni nu respectă nimic. Iar ideea pare să fie susţinută şi de un şir de controale făcute de Poliţie în acest sens!
CARAŞ-SEVERIN – Weekendul trecut, polițiștii cărășeni au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun!
CARAŞ-SEVERIN – Acţiunile de verificare făcute de oamenii legii în acest weekend arată un tablou trist al judeţului: 301 cărăşeni prinşi fără mască, 32 umblând noaptea fără declaraţie, trei nerespectând starea de izolare sau carantinare la domiciliu, iar şase participând la evenimente interzise sau cu restricţii!
