CARAȘ-SEVERIN – Șeful PSD a negat că ar exista tensiuni între partenerii de guvernare, subliniind că rămânerea în coaliție este o datorie față de cetățeni, stabilitatea politică putând fi asigurată doar prin votul acestora!
CARAŞ-SEVERIN – În ședința Coaliției de guvernare, care a avut loc luni seara, s-a decis ca, pentru pensiile pe contributivitate, punctul de pensie să crească cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei!
CARANSEBEŞ – Atacat dur de cei din PSD pentru proiectul Nedeia și nu numai, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, primește o mână de ajutor chiar din interiorul social-democraților!
ROMÂNIA. PNL sprijină industriile implicate în furnizarea infrastructurii de transport curat, nepoluant și pregăteşte noi măsuri pentru sprijinirea întreprinderilor mari, mai ales în contextul crizei energetice!
ROMÂNIA. Activitățile meșteșugărești și de artizanat au un viitor în România. Ceea ce lipsește acestui sector de activitatea este promovarea, identificarea piețelor de desfacere și contactul cu publicul larg!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul Marcel Vela, în calitate de preşedinte al Comisiei Speciale Comune de Control Parlamentar Specializat al Europol, susţine că „declarațiile de jignire nu vor aduce altceva decât perpetuarea sentimentului de neîncredere“!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a susţinut senatorul PNL în contextul Zilei internaţionale a femeilor din mediul rural, spunând că simplitatea şi modestia au făcut să prospere întreaga societate!
CARAŞ-SEVERIN – Totodată, senatorul cărăşean spune că PSD apreciază faptul că PNL a renunțat la cota unică de impozitare și a acceptat principiul impozitării progresive susținut de PSD!
ROMÂNIA. Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă a lansat primul apel de atragere de fonduri pentru înființarea de centre de colectare separată prin aport voluntar din PNRR.
ROMÂNIA – Guvernul a aprobat un act normativ care prevede aplicarea compensării până la finele anului!
