REŞIŢA – Dacă lucrurile vor merge bine pentru francezii de la Ceetrus, lucrările estimate că vor începe în primăvara viitoare s-ar putea finaliza în 16-18 luni!
REŞIŢA – Deşi spera ca documentele necesare pentru domeniul schiabil Semenic – Crivaia să ajungă pe masa Guvernului mai repede, Popa spune că mai sunt necesare câteva aprobări!
REŞIŢA – Primarul municipiului spunea că în zonă se vor trage utilităţi, iar reşiţenii vor fi consultaţi în privinţa a ceea ce îşi doresc să fie acolo, Nelu Popa declarând deja că acolo ar face, printre altele, şi o scenă mare pentru festivaluri folclorice de notorietate!
REŞIŢA – Asta îşi doreşte de fapt primarul Reşiţei. În calitate de lider al filialei PNL Reşiţa, Ioan Popa, mai crede şi că măsurile economice ale Guvernului Orban sunt benefice pentru municipiul pe care îl conduce!
REŞIŢA – Poate cu riscul de a fi în detrimentul maşinilor! Ne vom plimba de la Fluturelu până la Kaufland. Scările care coboară din Moroasa vor fi urmate de o traversare peste Bulevardul A.I. Cuza, care va fi înălţată la nivelul trotuarului, urmată de o stradă pietonală şi un pod pietonal!
REŞIŢA – Preciza primarul Popa, în contextul în care Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa capătă, treptat, o faţă nouă, binemeritată, şi scapă inclusiv de vechile garduri, înlocuite din intenţia municipalităţii de a scoate la vedere o investiţie ultramodernă!
CARAŞ-SEVERIN – Spune primarul Nelu Popa, nemulţumit de „aventurierii politici“ care cer acum majorări exagerate pentru pensionari, ca să câştige capital electoral, uitând că, atunci când au avut puterea în mâini, au acordat doar facilităţi fără acoperire, pe care le-au suportat alţii!
REȘIȚA – Subliniază primarul Ioan Popa, vorbind despre o schimbare în bine, în sensul că, după lucrările din ultimii ani, străzile reședinței județului nu mai sunt sub ape de la un capăt la altul în zilele ploioase!
REŞIŢA – Este invitaţia pe care o face primarul Ioan Popa, tinerilor reşiţeni, pe care-i îndeamnă să revină acasă, în ţară, după ce-şi încheie studiile, „să facem din Reșița, orașul cochet cu o calitate a vieții ridicată“!
REŞIŢA – Problemele din pandemie i-au chemat pe factorii responsabili la masa dialogului. Fără înţelegere, exista riscul ca, din toamnă, unii agenţi economici să fie nevoiţi să abandoneze proiectul!
