REȘIȚA – Șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat, fiind extras de echipajul specializat. A refuzat însă examinarea medicală și transportul la spital…
CORNEA – Un TIR s-a răsturnat în urmă cu câteva minute la ieşirea din localitatea Cornea, în apropierea unei parcări. Şoferul turc, care a avut nevoie de intervenţia echipei de descarcerare, a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la spitalul din Caransebeş!
GREONI – Accidentul s-a produs în această dimineață! În urma coliziunii a rezultat o victimă care a avut nevoie de descarcerare!
CARANSEBEȘ – Vorbim despre povestea unui tânăr de 23 de ani din Caransebeș, care a urcat la volan – din primele cercetări, fără permis – care n-a oprit la semnalele polițiștilor, cursa sa încheindu-se după nici 2 kilometri, într-un pom!
CARAȘ-SEVERIN – La ieșirea din Grădinari spre Comorâște a avut loc un accident rutier, pe DN 57, în care a fost implicat un autoturism. A acționat Secția de Pompieri Oravița cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La fața locului au fost prezente și echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, precum și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean!
CARAȘ-SEVERIN – În accident au fost implicate două autoturisme, cu cinci victime, dintre care două încarcerate, câte una în fiecare mașină!
GLIMBOCA – Cele două vehicule s-ar fi pupat în drum spre mânăstire, după ce unul dintre șoferi a tăiat o curbă, izbindu-se frontal de celălalt. În pofida încarcerării, șoferul camionetei n-a pățit nimic, refuzând internarea!
CARAȘ-SEVERIN – De data aceasta în afara localității Plugova, traficul rutier fiind blocat în această dimineață pe ambele sensuri de mers!
MARGA – Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază pe DN68, la Marga, între un autoturism și o motocicletă, cu o persoană încarcerată!
MEHADIA – O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident produs între un TIR şi o autoutilitară de curierat, pe DN 6, în zona Petrom-ului din Mehadia, în această după-amiază, în jurul orei 17.10!