CARAȘ-SEVERIN – Modificările de ultimă oră ale legislației în domeniu, prezentate de deputatul cărășean Silviu Hurduzeu, ar putea fi soluția pentru creșterea ofertei pe piața internă, lucru care va duce automat la scăderea prețurilor!
FOROTIC – În parteneriat cu administraţia locală din Doclin, Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, a depus cererea de finanţare pentru înfiinţarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale!
ROMÂNIA. „Acordăm importanță investițiilor în domeniul energiei, pentru a ne asigura că avem resursele necesare pentru consolidarea securității energetice a României“, susţine Virgil Popescu, ministrul Energiei.
CARAŞ-SEVERIN – Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care stabilește măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale pentru un an de zile, începând cu data de 1 aprilie!
REȘIȚA – Constantin Daicoviciu, singura localitate cărășeană care a depus solicitare în acest sens are, totuși, șanse să obțină finanțare pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, în cadrul căruia sunt prevăzute obiective de investiții pentru rețele de distribuție de gaze naturale!
REŞIŢA – Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție al gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în municipiul Reșița, pe străzile Timișorii, Speranței, Bârzăviței, Nicolae Adam și Erou Nicolae Marcu, joi, 24 iunie, începând cu ora 09:00!
REŞIŢA – Distribuitorul regional de gaz anunţă că a programat oprirea alimentării cu gaze naturale pe trei străzi din Reşiţa, vineri, începând cu ora 9.00, urmând ca reluarea serviciului să se facă în jurul orei 14.00!
CARAȘ-SEVERIN – Transgaz a început acțiunea de marcare a traseului prin fond forestier în vederea emiterii hotărârii de guvern privind aprobarea ocupării temporare a unei suprafețe din fondul forestier naţional aflat pe raza Ocoalelor Silvice Corcova, Tarnița și Drobeta Turnu Severin, pentru proiectul de importanță națională în domeniul gazelor naturale „Conductă de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa“!
REŞIŢA – Şi nu, nu este o păcăleală! Compania zonală de distribuţie a gazelor naturale a finalizat o lucrare de modernizare în zona Podului Cultural din municipiul Reșița, care a constat în înlocuirea și devierea conductelor din apropierea obiectivului!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba de comunele Topleț, Mehadia, Cornea, Domașnea, Teregova, Armeniș, Slatina Timiș, Bucoșnița, Buchin, Turnu Ruieni și Obreja, dar şi de municipiul Caransebeş şi orașul Băile Herculane!