CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeș încearcă încă o dată să reglementeze cumva accesul mașinilor în zona pietonală cuprinsă între judecătorie și catedrală!
CARANSEBEȘ – Nu prea mai sunt, dacă e să ne luăm după primarul Felix Borcean, asta deși Caransebeșul nu are un padoc pentru câinii de pe străzi. Are în schimb un parteneriat cu o asociație de profil care se ocupă de patrupedele ridicate de angajații SPIR din diverse zone ale municipiului, atunci când acestea își fac apariția!
CARANSEBEȘ – Agenția Națională pentru Locuințe a scos la licitație pe SICAP proiectarea și execuția lucrărilor, totul pentru suma de 4.880.250,81 de lei fără TVA!
CARANSEBEȘ – Deși conducerea municipalității caransebeșene se declara mulțumită că austriecii de la Strabag au asfaltat și noaptea ca să finalizeze strada Ardealului, acum recunoaște că sunt probleme pe tronsonul respectiv. Probleme semnalate pe rețelele de socializare, acolo unde au apărut și imagini cu modul exemplar în care austriecii au asfaltat la ei acasă!
CARANSEBEȘ – Actualul centru de vaccinare din Caransebeș, de la sala de sport a Școlii Generale 8 din cartierul Cazărmii, va fi mutat în Piața Gugulanilor, imediat după ce vor fi puse la punct ultimele detalii ce țin de buna funcționare a spațiului respectiv!
CARANSEBEȘ – O astfel de ipoteză a fost discutată în ultima ședință a Consiliului Local Caransebeș, în contextul introducerii plății parcării prin SMS, cerută de unii aleși locali!
CARANSEBEȘ – Asta a pregătit municipalitatea pentru noaptea dintre ani, în zona din fața primăriei. Programul va începe în jurul orei 22 și va dura până după miezul nopții!
CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeş a fost ocolită din nou de rectificarea bugetară a Guvernului României, fiind una dintre cele două primării din judeţ care au primit 0 lei acum la final de an. Primarul Felix Borcean consideră că vicepremierul Sorin Grindeanu nu cunoaşte situaţia!
CARANSEBEȘ – Asta le solicită primarul Felix Borcean aleșilor locali, pentru a nu se mai ajunge în situația din primăvara acestui an, când consilierii au intervenit cu amendamente după ce bugetul fusese deja creionat!
CARANSEBEȘ – Vorbim de peste 5 kilometri de rețea nouă de gaz, care ar trebui introdusă în trei zone ale municipiului Caransebeș!
