CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din ancheta în urma căreia doi inculpați au fost trimis în judecată, iar pentru altul s-a făcut deja dosar la parchet. Pe 2.000 de euro plus vreo mie și ceva de lei, aveai undă verde și fișa medicală gata făcută!
CARANSEBEȘ – Incidentul s-a petrecut zilele trecute, după un conflict spontan la ora de sport! Conducerea liceului a sesizat Poliția Caransebeș, după ce un elev de clasa a VII-a, în vârstă de 13 ani, ar fi fost agresat fizic de alți trei colegi de clasă!
CARAȘ-SEVERIN – Micuțele patrupede nu aveau carnete de sănătate. În plus, se fac cercetări penale pentru cruzime față de animale, constând în despărțirea prematură a puilor de mamă…
SASCA MONTANĂ – Trei bărbați au fost surprinși imediat după ce au vânat și tranșat un pui de căprior, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița!
CARAȘ-SEVERIN – În ziua votului, au fost înregistrate 13 sesizări despre posibile contravenții și infracțiuni legate de procesele electorale!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi votat la două secții de votare diferite, fiind acum cercetată pentru infracțiunea de fraudă electorală!
RĂCHITOVA – Este povestea unui patruped care i-a adus stăpânului său, din Răchitova, atât un dosar penal pentru tăiat urechile, cât și o sancțiune contravențională, pentru că l-a lăsat fără tratament!
REȘIȚA – Joi seară, la 22.40, polițiștii rutieri reșițeni au observat momentul în care doi conducători auto s-au luat la întrecere pe Bulevardul Republicii din municipiu. Cei doi și-au turat motoarele și au pornit cu scârțâit de roți de pe loc, în paralel, de la semafor!
MĂURENI – Este vorba despre un bărbat din Măureni care încerca să vândă exemplare de rasă pe o rețea de socializare, deși animăluțele erau nevaccinate în termenul legal și nu erau microcipate!
REȘIȚA – Cei trei, cu vârste între 14 și 17 ani, ar fi vrut să se răzbune pe maidaneza hrănită de locatarii blocului, după ce aceasta și-ar fi folosit prea tare gheruțele într-o joacă!