REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 17:00, pe stadionul „Mircea Chivu”, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu II, în etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – Patru sportivi reșițeni vor participa la Campionatul Mondial de lupte pe plajă, care se desfășoară în localitatea Constanța, în perioada 23-26 septembrie!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, gimnaștii reșițeni au participat la Campionatele Naționale Open ale seniorilor, la București!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate sâmbătă, 25 septembrie, scor 34-34, jocul cu SCM Politehnica Timișoara II, în prima etapă a Diviziei A, Seria C. Lipsa de experiență a elevilor lui Radu Bote și-a spus cuvântul, având în vedere faptul că tinerii rosso-neri au condus la pauza meciului cu trei goluri, însă jocul s-a încheiat la egalitate!
REȘIȚA – Toate grupele de juniori de la CSM Reșița vor avea de disputat în acest sfârșit de săptămână prima etapă din campionat!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus vineri, 17 septembrie, în deplasare, scor 2-0, cu CSM Deva, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a. Mediop a fost din nou decisiv, reușind o dublă, iar Reșița i-a administrat astfel prima înfrângere echipei din Deva, principala contracandidată a rosso-nerilor pentru primul loc din serie!
REȘIȚA – CSM Reșița întâlnește vineri, de la ora 17:00, în deplasare, pe stadionul din Orăștie, formația CSM Deva, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VI-a!
REȘIȚA – În prima etapă a Diviziei A, Seria C, handbaliștii de la CSM Reșița vor juca sâmbătă, 18 septembrie, în deplasare, cu SCM Politehnica Timișoara! Rosso-nerii pleacă la drum cu un nou proiect, cu jucători tineri și cu mult entuziasm!
REŞIŢA – Tinerele sub 16 ani interesate să performeze în acest sport au şansa unei secţii de volei nou înfiinţate la Reşiţa!
REȘIȚA – Aproximativ 45 de țări vor participa la Campionatul Mondial de karate, ce se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 23-26 septembrie. Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița va participa la această competiție de mare anvergură cu 15 sportivi, iar categoriile de vârstă vor fi de la 8 ani la 29 de ani!
