REȘIȚA – CSM Reșița întâlnește vineri, de la ora 17:00, în deplasare, pe stadionul din Orăștie, formația CSM Deva, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VI-a!
Antrenorul rosso-nerilor, Dan Alexa, a precizat faptul că formația din Deva este echipa mai în formă la această oră datorită faptului că n-a primit gol până acum și a câștigat două deplasări. Reșița și Deva sunt singurele formații din Seria a VII-a care au câștigat toate cele trei meciuri de până acum și putem spune deja că e un meci între principalele candidate la promovare.
„Întâlnim o echipă, CSM Deva, care are un stil mai avântat, face un pressing pe tot terenul, fotbaliștii lor sunt foarte motivați, deci va fi un meci dificil. Am jucat cu această formație și în amicale, ne-a pus probleme mari și am câștigat cu șansă. La noi încă sunt probleme de lot, Cristea este accidentat deja de câteva săptămâni și mai avem jucători care vin după accidentări. Voi vedea la ora jocului care sunt cei mai apți. Legat de această serie, ca o primă impresie, consider că suntem trei echipe care ne batem pentru barajul pentru Liga 2. Este vorba despre Reșița, Deva și Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Aceste trei formații candidează pentru primele două locuri. La ora actuală, Deva mi se pare echipa mai în formă deoarece n-a primit gol și a câștigat și două deplasări”, a declarat Dan Alexa, antrenorul echipei CSM Reșița.
De celalată parte, antrenorul Devei, Ștefan Nanu, a declarat că speră ca jucătorii săi să fie la capacite maximă la ora jocului cu Reșița: „CSM Reșița e o echipă cu un antrenor de Liga 1, cu jucători valoroși, îi cunoaștem, ne-am mai întâlnit cu ei în pregătiri. Va fi un meci mare la Orăștie, pentru care îmi doresc să fim capacitați așa cum trebuie”.
Cele două formații s-au mai întâlnit la începutul lunii august, într-un amical pe terenul din Călan, joc în care elevii lui Alexa s-au impus la limită, pe final, cu un gol marcat de Demetris Cristodulo în minutul 87!
JCS-Ștefan Moraru