Caraş-Severin, Romania
Tag

craiova lugoj

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în această seară, potrivit căruia o asociere de proiectanți români și italieni a câștigat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate. Este vorba de Asocierea IRIMAT CONS SRL (o firmă din Ploiești, lider de asociere) – STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII SRL!

CARANSEBEȘ – Actualul ministrul al Transporturilor a spus vineri la Caransebeș că modul în care predecesorul său a gândit licitația studiului de fezabilitate (SF) pentru drumul menționat era ca și cum nu s-ar fi dorit realizarea acestuia! Fostul ministru spune însă că Grindeanu a anulat ilegal licitația și că noua licitație nu duce decât la o și mai mare întârziere!

CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, în timpul unei vizite la lucrările drumului Craiova-Piteşti, că studiul de fezabilitate pentru drumul expres Craiova-Lugoj va fi scos la licitaţie pe cinci loturi, pentru că, în opinia sa, în momentul în care scoţi la licitaţie 250 de kilometri de drum, pe un singur lot, înseamnă că nu vrei să îl faci!