CARAȘ-SEVERIN – Și inspectorii de muncă au dat, timp de o lună, sancțiuni pentru încălcarea regulilor privind articolele pirotehnice. Mai exact, în perioada 4 decembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, inspectorii cărășeni de muncă au controlat modul în care se respectă legalitatea vânzării și a păstrării articolelor pirotehnice!
CARAŞ-SEVERIN – Tradusă în cifre, ospitalitatea înseamnă 10.722 de paturi şi 25.596 de scaune, clasificate floral şi/sau galactic!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 7-15 decembrie, polițiștii cărășeni, alături de specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au derulat controale pe linia circulației și comercializării materialului lemnos, dar și asupra modului de introducere a informațiilor legate de transporturi în aplicația SUMAL 2.0!
CARAȘ-SEVERIN – Alcoolul, urmăririle ca-n filme, lipsa permisului, vehiculele neînmatriculate au fost nelipsite. Motiv pentru care, la sfârșit de săptămână, polițiștii cărășeni au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier!
CARAȘ-SEVERIN – De anul viitor, vor fi folosite sisteme performante de scanare, care vor permite verificări rapide în vamă, fără deschiderea coletelor și a containerelor!
CARAȘ-SEVERIN – Timp de o săptămână, polițiștii rutieri cărășeni au constatat o serie de ilegalități vizavi de transporturile de mărfuri și persoane. Acțiunile s-au încadrat în Planul de Operațiuni al Polițiilor Rutiere din Europa -ROADPOL, vizând autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone!
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la popularele locuri de „luat masa în oraş“ de la magazinele Kaufland din Reşiţa!
CARAŞ-SEVERIN – În schimb n-au scăpat restaurantele, barurile şi pizzeriile, dintre care 12 au fost temporar închise!
CARAŞ-SEVERIN – Valul de controale s-a soldat cu multe avertismente, puţine amenzi şi nicio închidere!
CARAŞ-SEVERIN – Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, alături de alte 10 din țară, va fi controlat de Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, scrie luju.ro! Asta după ce Secția pentru procurori din CSM a constatat că dosare cu infracțiuni silvice comise în Caraș-Severin, al doilea județ ca suprafață de pădure din țară, sunt ținute la sertar cu anii!