REȘIȚA – Două parcări etajate cu un total de aproape 1.000 de locuri, aflate la stadiul de proiect!
CARANSEBEȘ – Asta i-a propus consilierul Dragoș Curelea primarului Felix Borcean, cu privire la clădirile din centrul Caransebeșului, mai exact cele de vizavi de Episcopie, care arată jalnic!
REŞIŢA – 2022 va putea fi întâmpinat în acest fel atât în centrul Reşiţei, cât şi în Parcul Tricolorului. Anunţul a fost făcut de primarul Ioan Popa, care invită oamenii să-şi petreacă sărbătorile în tihnă, alături de familii!
CARANSEBEŞ – Au fost ceva discuții în Consiliul Local la ședința de îndată de luni, după ce mai mulți aleși locali au contestat locația propusă în acest an de municipalitate!
CARANSEBEŞ – Cel puțin pentru cele deținute de municipalitate, care dă asigurări prin viceprimarul Bebe Pasere că până la finele acestui an se va găsi o firmă care să se ocupe de proiectare!
CARAŞ-SEVERIN – În perioada 26 iulie – 4 august 2021, șapte tineri voluntari din cadrul Centrului de Voluntariat Reșița participă la un schimb de experiență în Tryavna, Bulgaria. Cei șapte sunt: Sara Cojocariu, Ionela Pleșan, Mădălina Gligor, Teodora Firu, Vlad Gogîltan, Daniel Miron și Remus Șerban!
REȘIȚA. În vederea dezafectării conductei vechi din centrul civic, se va opri furnizarea apei potabile în data de 08.07.2021, între orele: 12:00-15:00. Vor fi afectaţi consumatorii din fosta Clădire IPJ și Magazin Nera Center!
REȘIȚA. În vederea înlocuirii unui robinet la un hidrant în centrul civic, se va opri furnizarea apei potabile în data de azi, 23.06.2021, între orele: 09:00-14:00 . Vor fi afectaţi consumatorii din fosta Clădire IPJ și Magazin Nera Center.
CARANSEBEŞ – Realizată în anii 70-80 ai secolului trecut, pe vremea fostului primar Nicolae Oprea, fântâna din centrul Caransebeșului va căpăta o nouă înfățișare, renunțându-se deja la lemnul din ultimii ani!
CARANSEBEȘ – O femeie a alertat autoritățile prin 112, joi după-amiază, în jurul orei 16.50, vizavi de faptul că fiul său, de 3 ani și 6 luni, a dispărut de lângă ea, în timp ce se aflau în zona centrală a municipiului Caransebeș!