Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Spațiile verzi ale municipiului își schimbă imaginea în această primăvară, administrația locală venind cu un nou concept estetic și funcțional!

Poate cel mai important, după o lungă perioadă de absență, în centrul civic vor apărea arbori, pentru umbra atât de necesară în zilele caniculare. La polul opus, așa cum deja se poate vedea în aceste zile în zona centrală, se renunță la gardul viu, în locul căruia vor fi plantați tot copaci.

„Regândim spațiile verzi, am renunțat în totalitate la tot ce înseamnă gard viu, e un concept total depășit, în parcul din fața primăriei o parte e deja scoasă, urmează și restul, în Parcul Dragalina la fel. Vom aduce sămânță de gazon, statuia generalului Dragalina va fi pusă mult mai frumos în evidență, vor avea și Parcul Dragalina, și Teiușul, și parcul de la primărie o față nouă. De asemenea, o să aducem arbori noi, îi vom înlocui pe cei care nu mai sunt, spre exemplu pe strada Avram Iancu, spre piață, dar cel mai important, vom planta arbori în zona centrală, pe zona pietonală, de la terasa deputatului Rujan până la fântâna lui Oprea. E vorba de 12 arbori, vom reamplasa și mobilierul urban, statuile rămân. Am extras și lădițele acelea de lemn care erau degradate, nu chiar pe toate, că sunt multe, dar le scoatem“, a explicat primarul Felix Borcean noile schimbări în ceea ce privește spațiile verzi, din această primăvară.

În aceeași notă, edilul a mai spus că, pe centru, căsuțele noi sunt pregătite pentru Târgul de Paște și îi așteaptă pe comercianți.

JCS-R.M.