Caraş-Severin, Romania
Tag

caras severin

Browsing

REȘIȚA – Încă un tânăr de 25 de ani s-a înfipt într-un stâlp de tramvai dintre sensurile de mers de pe podul de la Pompieri. Potrivit salvatorilor, incidentul a fost raportat la 112, iar tânărul care conducea pe podul Stavila din Reșița a derapat cu autoturismul și a intrat în stâlp. Din fericire, victima era conștientă la sosirea echipajelor de intervenție!

REȘIȚA – Chiar dacă municipalitatea reșițeană a reușit să obțină, pentru actualul exercițiu financiar european, 56 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană durabilă, planurile autorității locale nu se vor limita la atât. Primarul Ioan Popa spune că ținta, pe mai multe axe de finanțare ale POR, se ridică undeva la 150 de milioane de euro!

LUPAC – S-a întâmplat în această după amiază la Lupac, unde salvatorii de la ISU Caraș-Severin au fost solicitați să intervină! Potrivit primelor informații, un bărbat s-a răsturnat cu ATV-ul, la fața locului ajungând echipajele SMURD ale pompierilor și cele de la Ambulanța Caraș-Severin. Din păcate, medicul de pe ambulanță l-a declarat decedat pe conducătorul ATV-ului!