REȘIȚA – Rețeaua de alimentare cu apă a orașului a fost extinsă în cele trei cartiere ale municipiului, recent semnându-se recepția finală a lucrărilor!
REŞIŢA – … 26 la primăvară pentru Rică Venturiano, studintele în drept şi publicistul la „Vocea patriotului naţionale”. Un june care nu a necinstit cu nimic onoarea de familist a jupânului Dumitrache, dar care era îndrăgostit lulea de cumnată-sa, Ziţa. Iar Ziţa, aurora junelui, s-a ivit după „O noapte furtunoasă”, jucată vineri seara, în premieră, pe scena Teatrului de Vest, spectacol care se va juca din nou la Reşiţa duminică, 23 ianuarie şi la Caransebeş joi, 27 ianuarie!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt câteva dintre dorințele bănățenilor legate de modalitățile în care orașele lor ar putea deveni mai verzi, mai prietenoase cu oamenii și cu mediul. De fapt, cei de la ADR Vest au făcut o analiză după încheierea provocării pe care au lansat-o despre „Cum putem aduce natura în orașe prin POR Vest 2021-2027?”.
CARANSEBEŞ – Noul film de animaţie Disney, care a avut premiera în cursul lunii noiembrie a anului trecut, deschide noi începuturi, noi uși, și ne revitalizează simțurile!
MUNTELE MIC – Un turist aflat la schi în stațiunea Muntele Mic a suferit un accident pe pârtie, fiind nevoie de elicopterul SMURD de la Caransebeș pentru a-l transporta la spital!
REȘIȚA – Primăria Reșița nu va omorî câinii vagabonzi, dar le taie „cazarea” all inclusive de la sălașe. Asta deoarece vor fi demolate construcțiile ridicate fără autorizație pe domeniul public!
REŞIŢA – Pentru a fluidiza traficul din Reşiţa, administraţia locală vrea să realizeze o variantă ocolitoare. Iar în acest sens, Primăria Reşiţa încheie un protocol de colaborare cu CNAIR!
REŞIŢA – Din fondurile rămase de anul trecut, municipalitatea a decis să finanţeze proiectele din acest an. Cea mai mare parte din bani s-a dus spre reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor!
REȘIȚA – Spectacolul „O noapte furtunoasă”, după piesa lui I.L. Caragiale, se joacă vineri, 14 ianuarie, de la ora 19:00 pe scena Teatrului de Vest din Reșița. Reprezentații sunt programate și duminică 23 ianuarie, la Reșița, și joi 27 ianuarie, pe scena Casei de Cultură din Caransebeș. Sunt primele reprezentații pe scenă ale unui spectacol jucat în aer liber o singură dată în vara lui 2020!
