REȘIȚA – În primul meci amical din acest an, rosso-nerii s-au deplasat la Timişoara unde au pierdut clar în fața echipei de primă ligă SCM Politehnica, scor 26-43, la pauză 11-24!
CARAȘ-SEVERIN – … care fac parte din ADI Valea Carașului – Valea Almăjului – Clisura Dunării. Se dorește, astfel, deschiderea unei porți spre dezvoltare!
REȘIȚA – Locomotiva din imagine este ultima cu aburi fabricată la Reșița în 1960. Se află la depoul din Ploiești, nu este în stare bună, însă ar putea fi recondiționată!
REȘIȚA – Chiar dacă majoritatea fotbaliștilor au plecat de la ACS Progresul Ezeriș, antrenorul Dorian Arbănaș va susține luni, 24 ianuarie, primul antrenament din 2022!
CARAȘ-SEVERIN – Accidentul s-a produs în această după amiază pe DJ 581 Reșița – Lupac, după ce două mașini s-au ciocnit, una ajungând în afara părții carosabile!
MARGA – Dispensarul medical ridicat din temelii la Marga va putea fi operațional până de Paște. Este estimarea pe care o face primarul Nicolae Beg, bazându-se pe stadiul actual al lucrărilor!
REȘIȚA – Sancțiunile au fost urmarea mai multor acțiuni ale polițiștilor reșițeni, având drept scop prevenirea accidentelor în care sunt implicați pietoni!
REȘIȚA. În vederea eliminării unei avarii apărute la coloana principală pe str. Văliugului, se va sista furnizarea apei potabile astăzi 20.01.2022, de la ora 10:00-13:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Văliugului (parțial), SC Plastomet SRL.
REȘIȚA – Romulus Ioan a ajuns în cetatea de foc din întâmplare. Pe 29 iulie 2004, la ora 7:30, trecea poarta combinatului reșițean în postura de director. A găsit oameni de calitate dar neîncrezători, pentru că se întâmplaseră multe, iar oamenii suferiseră destul. Acum își dă seama la ce treabă dificilă s-a înhămat atunci și nu știe dacă a meritat sau nu!
CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeș încearcă încă o dată să reglementeze cumva accesul mașinilor în zona pietonală cuprinsă între judecătorie și catedrală!
