REŞIŢA – Zona căminelor de locuințe sociale din cartierul Mociur, din municipiul Reșița, se va transforma în următorii doi ani, cu ajutorul fondurilor europene!
REŞIŢA – Potrivit edilului, anveloparea ar fi şansa pentru aceste edificii. Se dă deja drumul la 14 scări de bloc, pe vechiul ciclu de finanţare. Urmează altele, fapt pentru care primarul Ioan Popa face apel la reşiţeni, să facă demersurile necesare!
CARANSEBEȘ – „Dacă vreți să scăpați de țânțari, trebuie un efort comun!”. Asta le-a spus primarul Felix Borcean mai multor președinți de asociații de proprietari din Caransebeș, cu care s-a întâlnit la sediul municipalității!
REȘIȚA. Ministerul Finanţelor. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Timişoara. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin – Colectare. Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice. Nr. 5522/02.03.2021. Anunţul privind vânzarea pentru bunuri imobile.
REŞIŢA – Cele două bastioane ale sărăciei din Mociur au fost din nou în vizorul aleşilor reşiţenilor, care au ajustat banii necesari investiţiei. În vreme ce unul e gata de demolare, celălalt e pregătit pentru reabilitare şi chiar modernizare!
REŞIŢA – Este vorba despre primele blocuri de pe strada I.L. Caragiale din Reşiţa, despre care municipalitatea anunţa, încă din 2016, că se află în stadiu avansat de proiectare, în cadrul unei finanţări europene!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană anunţă faptul că, începând de luni, 13 aprilie, se vor desfăşura lucrări de dezinfecţie în scările de bloc din cadrul asociaţiilor de proprietari sau locatari de pe raza urbei. Acestea vor fi realizate de Primăria Reşiţa, prin operatorul de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, adică SC DD Chim SRL!