PETROȘNIȚA – Un accident rutier produs pe DN 6 (E 70), în care au fost implicate trei autoturisme, a fost raportat în această după-amiază la 112. La fața locului au intervenit o ambulanță SMURD a pompierilor din Caransebeș și două ambulanțe ale Serviciului Județean!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) spune că Substația Caransebeș a Serviciului de Ambulanță Județean căpușează de ani de zile spitalul! Șefa Ambulanței Caraș-Severin îl contrazice!
CORNEREVA – Al doilea caz de acest gen în 24 de ore, de data aceasta finalul fiind tragic!
POIANA MĂRULUI – Un bărbat care făcea o tură cu ATV-ul în zona stațiunii Poiana Mărului s-a accidentat în această după amiază!
REȘIȚA – Din primele informații reiese că ar fi vorba de o tentativă de sinucidere!
CARANSEBEŞ – Un accident rutier produs în municipiul Caransebeş, între două autoturisme, cu şapte victime, a fost anunţat la 112, puțin după ora 16!
CARAŞ-SEVERIN – Serviciul Judeţean de Ambulanţă a scos la licitaţie pe SEAP serviciile de reparare, revizie şi întreţinere a autosanitarelor şi autoturismelor din parcul auto al instituţiei. Valoarea maximă a contractului este de peste 5,6 milioane de lei (adică nici mai mult nici mai puţin de 56 de miliarde de lei vechi)!
CĂVĂRAN – Un accident feroviar s-a produs în această dimineață în localitatea Căvăran, incidentul fiind fără persoane încarcerate. În incident au fost implicate un tren personal care circula pe ruta Timișoara-Caransebeș și o ambulanță privată de transport pacienți pentru dializă!
ORAVIŢA – Spaţiul este în incinta Spitalului Orăşenesc Oraviţa şi aparţine primăriei din localitate, care a prelungit contractul de folosinţă gratuită. Primarul Oraviţei susţine că va încerca să ajute substaţia Ambulanţei Caraș-Severin!
REŞIŢA – Este trista poveste agitată a unei reşiţence care a fost smulsă din intenţiile sinucigaşe de către salvatori, asupra cărora ulterior s-au îndreptat crizele de isterie şi exploziile de agresiune ale femeii!