Agricultura este tot ce le-a rămas locuitorilor comunei. Cei mai tineri au plecat, iar cei ce au ales să nu facă asta se străduiesc să-şi ducă traiul mai departe cu sapa pe umăr şi cu gustul amar că omul de la ţară este sortit să muncească din greu pentru orice.
„Oieritul este una dintre principalele activităţi care aduc concetăţenilor mei un venit. A fost o vreme când existau foarte multe bovine, însă acele timpuri au apus, aşa că agricultura este o sursă de supravieţuire, însă nu foarte rentabilă, din păcate“, spunea Dănuţ Oană, primarul de la Doclin. Locurile de muncă în localitate lipsesc cu desăvârşire, câţiva oameni muncesc la Biniş şi alţii la Bocşa. Dintre restul, 70 au ales să solicite ajutor social de la primărie iar ceilalţi fac ce pot.
„Dacă aţi şti ce greu este să îţi câştigi traiul numai din agricultură… Însă nu avem ce face, trebuie să muncim pentru că alte şanse nu avem“, ne-a spus Ioana Pohanciu, pe care am întâlnit-o cu sapa pe umăr mergând la câmp. La fel de pesimist este şi Martin Mara, de 67 de ani, care, întrebat cum reuşeşte să facă faţă greutăţilor de la ţară, ne-a răspuns cu alte întrebări: „Cum poate fi decât foarte greu? Cu pensiile mizere pe care le primim parcă din milă, şi nu ca pe un drept muncit, cum poate fi? Cum poate fi altfel un chin zilnic?“.
Anca Preda