Caraş-Severin, Romania

Sâmbătă, 18 august 2007, în prima zi, cu începere de la ora 18.30, va avea loc sfinţirea Izvorului Sf. Sava, urmată de sfinţirea şi inaugurarea Centrului Cultural Sârbesc „Sfântul Sava“ din Baziaş (18.45).

„Acest centru, a fost aranjat şi amenajat cu sprijinul Guvernului României, care a alocat suma de 150.000 de euro, dar şi cu 17.000 de euro, bani veniţi de la Guvernul Serbiei“, după cum ne-a declarat deputatul Slavomir Gvozdenovici, preşedintele Uniunii Sârbilor din România.

La Mănăstirea Baziaş se va oficia, la ora 19.30, denia, slujbă care va fi oficiată de către Prea Sfinţia Sa Lukian, administratorul Episcopiei Sârbe din Timişoara, alături de un sobor de 30 de preoţi, iar la 20.45 se va înmâna premiul literar „Marea diplomă de Baziaş“.

Programul de sâmbătă se va încheia cu un program cultural-artistic.