CARAŞ-SEVERIN – În Caraş-Severin, lipsa de personal din domeniul situaţiilor de urgenţe tinde să se acutizeze.
Deşi autorităţile nu se plâng, treptat, treptat, rândurile salvatorilor se răresc. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin este deficitar când vine vorba de personal. În cadrul ISU „Semenic“, schema de personal este acoperită în proporţie de 70%. Cu toate acestea, pompierii cărăşeni reuşesc să facă faţă situaţiilor de urgenţă apărute pe teritoriul judeţului, însă situaţia depinde şi de intensitatea fenomenului.
„Depinde şi de intensitatea fenomenului, dar noi am făcut faţă, ne asigură col. Cristinel Coneru, comandantul ISU. Este foarte adevărat că dacă vorbim nu numai de intensitate, cât şi de aria de manifestare a fenomenului, posibil să nu putem face faţă numai forţele inspectoratului nostru. Dar în situaţii care ne depăşesc, fără nicio oprelişte, se poate solicita sprijin de la judeţele învecinate, aşa cum de altfel a fost şi în cazul incendiului de pe Domogled. (…) Ca şi încadrare de personal nu suntem cu efectivul de 100%, mai ales prin plecările din ultima vreme. Procentul de încadrare, dacă vorbesc numai despre subofiţeri, este undeva pe la 75-80%; în ansamblu, pe inspectorat – cam în jurul procentului de 70%“.
În ceea ce priveşte tehnica utilizată, în cadrul ISU „Semenic“ există atât echipamente noi, cât şi unele care au deja zeci de ani de vechime. Însă inspectorul şef este încrezător deoarece la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt demarate mai multe proceduri de achiziţie.
„În ce priveşte mijloacele tehnice, este foarte adevărat că în ultima vreme am beneficiat de dotări cu tehnică nouă, dar încă avem în exploatare şi tehnică învechită, chiar de zeci de ani, a precizat şeful ISU. Dar suntem optimişti pentru că la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt demarate foarte multe proceduri în vederea achiziţionării atât de tehnică, cât şi de echipamente specifice activităţii noastre“.
Cu toate eventualele impedimente, în cel de-al doilea semestru al anului, salvatorii cărăşeni au făcut faţă cu brio unui număr de 928 de intervenţii, în principal la incendii, alunecări de teren, inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase.