Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“ a prezentat programul celor câteva zile prin care se va marca Ziua Protecției Civile (28 februarie)!

Potrivit ISU, „primul document de legiferare a protecției civile în România a fost Înaltul Decret regal nr. 468 semnat de Regele Carol al II-lea la data de 28 februarie 1930. În anul 1933, decretul este publicat în Monitorul Oficial ca Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, act care a stat la baza înființării primelor structuri cu atribuții de apărare civilă în România, atribuții îndeplinite în prezent de inspectoratele pentru situații de urgență. (…) Pe plan internațional, Ziua Protecției Civile este aniversată la 1 martie.“

Zilele acestea, pentru a marca importanța acestui eveniment, salvatorii cărășeni vor desfășura o serie de activități. Astfel, în data de 27 februarie va avea loc convocarea semestrială cu șefii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, în cadrul unui simpozion care se va desfășura la Muzeul Banatului Montan din municipiul Reșița, în intervalul orar 10:00-15:00.

În perioada 26 februarie-1 martie, în unitățile de învățământ se vor organiza exerciții de evacuare, acțiuni teoretice și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare corect în cazul producerii unor situații de urgență, se va prezenta oferta educațională și se va promova programul „Salvator din pasiune“.

Din 28 februarie până în 1 martie, între orele 10.00 și 14.00, vor avea loc „Zilele Porților Deschise“ și expoziții de tehnică, la sediile subunităților de intervenție din Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă și Bozovici.

Între 27 februarie și 1 martie, serviciile voluntare pentru situații de urgență vor desfășura acțiuni de informare preventivă prin distribuirea de materiale informative (cu tematica incendii la gospodării, arderi de vegetație uscată etc., în zonele de manifestare a tipurilor de risc) și exerciții demonstrative de stingere a incendiilor.

Chiar de ziua salvatorilor, în 28 februarie, de la ora 10.00, va fi desfășurat exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor“. Acesta are drept scop antrenarea autorităților administrației publice locale, verificarea funcționării sistemului de alarmare, dar și pregătirea cetățenilor vizavi de semnificația semnalelor de alarmare. Tot în 28 februarie, de la ora 12.00, va avea loc ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia Zilei Protecției Civile, în Centrul Civic din municipiul Reșița.

Iar în 29 februarie, Asociația Sportivă Nera va organiza Cupa Protecției Civile la minifotbal și tenis de masă, în Complexul Sportiv UBB Reșița.

JCS-A.M.