Caraş-Severin, Romania

SLATINA -TIMIȘ – Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în judeţ la jumătatea lunii trecute, în data de 16 iunie, apele râului Timiş au deteriorat unul dintre pilonii de susţinere ai podului care face legătura dintre Slatina-Timiş şi Drumul Naţional 6 (E70), dintre Caransebeş şi Băile Herculane!

Pentru a evita o situaţie neprevăzută, autorităţile judeţene au luat măsura preventivă de a închide circulaţia pe acest pod, lucru care creează neajunsuri atât locuitorilor comunei, care, pentru a ieşi în drumul naţional, sunt nevoiţi să facă un ocol prin Bucoşniţa, cale de 5 kilometri, dar şi turiştilor care pot ajunge la Văliug pe scurtătură, prin Slatina-Timiş. În aceste condiţii, primarul Gheorghe Roma a hotărât să rezolve problema prin forţe proprii, iar săptămâna trecută a fost la Bucureşti, la Compania Naţională de Investiţii.

„Podul e considerat drum judeţean, prin urmare este administrat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, iar banii pentru repararea lui îi vor primi, cum e şi firesc, ei, nu noi. Proiectul de reabilitare poate dura însă mult timp, aşa că, pentru a veni în sprijinul agricultorilor care au terenuri în zonă şi a le asigura accesul la ele cu utilaje, dar şi al cetăţenilor, am luat decizia de a construi, în regie proprie, un alt pod, pe locul celui care făcea legătura între centrul de comună şi satul aparţinător Sadova Veche, care a fost distrus de inundaţiile din 2010. În demersul nostru la Bucureşti am fost sprijiniţi de ministrul de Interne, Marcel Vela, care ne-a ajutat să depunem documentaţia pentru construirea unui pod în regim de urgenţă, din acest moment Compania Naţională de Investiţii urmând să preia amplasamentul şi să demareze procedurile pentru realizarea acestuia”, ne-a spus primarul comunei Slatina-Timiş, Gheorghe Roma.

JCS-Gabi BERGER

Adaugă comentariu